Iluminismul exprima o mare încredere în puterea raţiunii
umane şi afirma că prin educaţie şi cultură oamenii pot deveni mai buni şi,
chiar, mai fericiţi.
Încrederea în puterea raţiunii umane şi însăşi apariţia iluminismului au fost efecte ale revoluţiei ştiinţifice din secolul al XVII-lea. Atunci gânditori precum Galileo Galilei, Blaise Pascal, Renee Descartes şi Sir Isaac Newton au descoperit că Universul este guvernat de legi fixe ce pot fi exprimate în limbaj matematic.
În domeniul religiei constatarea faptului că Universul este
guvernat de legi fixe a determinat apariţia unor noi orientări religioase. Pe
lângă cei care au continuat să sprijine bisericile tradiţionale (majoritatea)
au apărut deiştii care spuneau că
Dumnezeu a creat lumea şi legile care o guvernează, dar după actul creaţiei nu
mai acţionează asupra lumii. Pe lângă deişti au crescut şi numărul ateilor. Un
exemplu de deist înfocat a fost Voltaire.
O organizaţie cu valenţe religioase a apărut în secolul al
XVIII-lea şi din ce în ce mai influentă a fost francmasoneria care a intrat repede în conflict cu biserica
oficială. Francmasonii se considerau urmaşi ai cioplitorilor în piatră care au
construit bisericile din Evul Mediu şi susţineau că există anumite secrete ce
trebuie transmise din generaţie în generaţie pentru a nu se pierde.
Noile idei religioase au avut efect şi asupra gândirii
politice. Deiştii şi ateii s-au împotrivit ideii că suveranul are putere
absolută în virtutea graţiei divine. Dispărea astfel justificarea tradiţională
a puterii absolute a monarhilor.
S-a căutat o nouă justificare a puterii absolute şi aceasta
s-a găsit în alte idei iluministe: statul nu funcţionează decât dacă este
condus de o singură persoană, monarhul care este părinte al poporului său şi trebuie să acţioneze pentru a le
asigura supuşilor fericirea. Aşa a apărut despotismul
luminat al cărui teoretician principal a fost Voltaire.
Epoca luminilor a fost marcată de mai multe personalităţi,
aşa numiţi teoreticieni ai ideilor iluministe. Principalii dintre ei sunt
prezentaţi în continuare.
- Montesquieu a formulat principiul separării puterilor în stat. El s-a inspirat din modul de guvernare din acea perioadă al Marii Britanii, astfel încât conducătorii abuzivi să poată fi pedepsiţi de către justiţia independentă. În lucrarea sa Despre spiritul legilor a publicat acest principiu denumindu-l principiul separării puterilor în stat, conform căruia puterea nu trebuie deţinută de o singură persoană sau instituţie, ci trebuie împărţită în trei ramuri: puterea legislativă, executivă şi judecătorească.
- Jean Jacques Rousseau a formulat trei teorii importante: teoria dreputului natural care afirmă că prin naştere toţi oamenii dobândesc o serie de drepturi naturale şi imprescriptibile (dreptul la libertate, dreptul la libera exprimare, dreptul la viaţă şi altele); teoria contractului social care afirmă că statul s-a format în urma unei înţelegeri între popor şi suveran, poporul angajându-se să se supună suveranului, iar suveranul s-a angajat să apere drepturile naturale ale oamenilor; teoria suveranităţii poporului afirmă că puterea aparţine de drept poporului, iar suveranul nu deţine decât temporar, poporul având dreptul de a desface contractul cu suveranul dacă el îşi încalcă angajamentul, poporul putând semna un nou contract social cu o altă persoană. Prin această ultimă teorie, Rousseau stipulează dreptul poporului la revoluţie împotriva conducătorilor abuzivi.
- Epoca luminilor a fost marcată şi de alte personalităţi care au influenţat foarte mult dezvoltarea anumitor domenii. În economie s-a remarcat Francois Quesnag, cel care a formulat fiziocratismul, ai cărui adepţi susţineau că agricultura este cea mai importantă ramură a economiei. O altă personalitate marcantă a economiei a fost scoţianul Adam Smith, cel care a formulat legea cererii şi a ofertei. În domeniul dreptului s-a remarcat Cesare Beccaria care a făcut pedepsele mai umane, eliminând dintre pedepsele condamnaţilor tortura.
Iluminismul s-a răspândit prin mai multe căi. Cele mai
importante dintre acestea au fost ziarele, revistele, cărţile, respectiv Enciclopedia Franceză, dar şi cafenelele
literare, saloanele de lectură şi lojele francmasonice.
Ce concluzii ar trebui sa luam din aceasta tema?
RăspundețiȘtergere