Formarea Statului Naţional Român

După înfrângerea revoluţiei de la 1848, revoluţionarii români refugiaţi în Occident au încercat să obţină sprijinul marilor puteri pentru cauza naţională românească.

Revoluţia de la 1848 în Ţările Române

Deşi Revoluţia de la 1848 a izbucnit în Ţările Române cu ocazia izbucnirii revoluţiei în Europa, totuşi ea a avut si o serie cauze proprii. Acestea pot fi împărţite în trei clase: cauze sociale, cauze naţionale şi cauze politice.

Desfăşurarea revoluţiei de la 1848 în ţările europene

Revoluţia a izbucnit în ianuarie 1848 în Regatul celor Două Sicilii la Palermo unde regele Ferdinand al IV-lea a fost nevoit să acorde o constituţie. După câteva luni însă el a reprimat revoluţia cu ajutorul armatei.

Relaţii internaţionale între 1871 şi 1914

Până în 1890 diplomaţia lui Bismarck, cancelarul Germaniei, a avut drept obiectiv principal împiedicarea Franţei de a-şi găsi aliaţi cu ajutorul cărora să atace Germania şi să recupereze Alsacia şi Lorena.

Noi perspective asupra relaţiilor internaţionale

Pentru că interesele marilor puteri erau uneori opuse, „Concertul european” a reuşit doar cu mare greutate să menţină pacea în Europa.