Regimuri politice democratice

Regimurile politice liberale și cele democratice sunt organizate pe baza unor principii comune:
  • separarea puterilor în stat
  • garantarea drepturilor și libertăților cetățenești
  • responsabilitate ministerială
  • supremația legii etc
Statele cu astfel de regimuri politice sunt state de drept, ceea ce înseamnă că legile adoptate de reprezentanții aleși ai cetățenilor sunt aceleași pentru toți.
Între regimul politic liberal și cel democratic există, însă, o deosebire importantă: dreptul de vot. În statele cu regim politic liberal votul este cenzitare, în cele cu regim politic democratic votul este universal.

După Primul Război Mondial regimurile politice democratice care existau până atunci doar în câteva țări(SUA, Australia, Noua Zeelandă, Franța, Norvegia etc), s-au răspândit în aproape întreaga Europă. Foarte repede în multe state din Europa estică și centrală regimurile democratice au fost înlocuite cu regimuri politice autoritate, dictatoriale sau totalitare. Cauzele eșecului democrației în aceste țări au fost crizele economice ori sociale, rivalitățile naționale ori, chiar, lipsa de pregătire a societății pentru democrație, astfel până la izbucnirea războiului regimuri politice democratice existau doar în câteva state dezvoltate din Europa: Franța, Belgia, Anglia și țările nordice ori în afara ei.

După al Doilea Război Mondial încercarea de revenire la democrație în Centrul și Estul Europei a eșuat din cauza ocupării statelor de aici de către armatele sovietice care au impus prin forță regimuri politice comuniste. În schimb, democrația a fost restabilită în zonele care fuseseră ocupate de germani și apoi eliberate de armatele anglo-americane în ultima pate a războiului. După război au urmat peste 40 de ani de rivalitate ideologică, militară, economică etc între statele comuniste, în frunte cu URSS și statele democratice capitaliste, în frunte cu SUA, rivalitate cunoscută sub numele de „Războiul rece”. În cadrul acestei rivalități sovieticii au încercat să susțină economic și militar mișcările comuniste din multe state ale lumii pentru ca acestea să preia puterea și să instaureze regimuri comuniste. SUA au ripostat, sprijinind și ele pe opozanții comuniștilor. În cele din urmă, regimurile comuniste din aproape întreaga lume s-au prăbușit din cauza nemulțumirilor populației și a falimentului economic al regimurilor, astfel războiul rece a luat sfârșit și ăn multe state foste comuniste s-au instaurat regimuri politice democratice.


Astăzi există regimuri politice democratice în întreaga Europă, dar și în alte continente, iar regimuri comuniste în 5 țări: Laos, China, Coreea de Nord, Cuba și Vietnam. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rugam sa postati comentarii la subiect pentru ca altfel nu vor fi aprobate.