Nazismul, prescurtare de la național-socialism, a fost varianta germană a
fascismului. S-a deosebit însă inițial de acesta prin accentul pus pe rasism.
Potrivit lui Hitler și altor gânditori naziști, omenirea se împarte în rasa
superioară (ariană) - popoarele germanice, rase inferioare - slavii și rase
impure - evrei și țigani.
Rasa superioară, zic naziștii, a fost adevărata
creatoare a culturii și civilizației, dar n-a putut să dea întreaga măsură a
valorii ei pentru că a fost împiedicată de rasele inferioare și de cele impure,
prin urmare rasa ariană are nevoie de un spațiu vital mai mare care trebuie obținut
cucerire de la rasele inferioare, acestea urmând să fie transformate în sclavi
ai arienilor. Rasele impure trebuie să fie nimicite.
Aceste idei au fost suținute
de Partidul Național-Socialist al Muncitorilor Germani, apărut în 1919, a cărui
conducere a preluat-o Hitler după câteva luni. Deși inițial acest partid era
foarte mic, el a câștigat în popularitate datorită calităților oratorice ale
lui Hitler. El își atrăgea ascultătorii denunțând condițiile nedrepte de pace
impuse Germaniei prin tratatul de la Versailles, învinuindu-i pe evrei și
comuniști pentru constrângerea Germaniei și promițând că dacă va ajunge la
putere va reface gloria și puterea Germaniei și va desființa tratatul de la
Versailles. La creșterea popularității naziștilor au contribuit și criza
economică, precum și comportamentul dur al statelor învingătoare în război.
Încurajat de creșterea popularității sale, Hitler a încercat să preia puterea
în landul Bavaria din sudul Germaniei printr-o lovitură de stat în 1923. Armata
i-a înfrânt însă pe naziști și Hitler a fost arestat, judecat și condamnat la 5
ani de închisoare. El a petrecut 8 luni în închisoare pe care le-a folosit
pentru a scrie cartea „Mein Kampf” (Lupta mea) în care își expunea ideile. Când
a ieșit din închisoare Hitler a constatat că în lipsa lui partidul se
dezorganizase, iar popularitatea lui scăzuse.
Timp de câțiva ani partidul a
rămas puțin popular pentru că în Germania economia se refăcuse, iar oamenii
considerau acum ideile extremiste ale naziștilor drept fanteziste. Situația s-a
schimbat însă după izbucnirea marii crize economice din 1929-1933. Din cauza
faptului că partidele democratice tradiționale s-au dovedit incapabile să lupte
împotriva crizei, oamenii disperați de sărăcie, au început să-i voteze pe naziști.
Hitler promitea că va scoate țara din criză și că apoi va anula tratatul de la
Versailles și va reda Germaniei gloria și puterea pe care le merita.
În 1932
Partidul Nazist a obținut 38% din voturi la alegerile parlamentare, devenind
primul partid al Germaniei. Președintele Hindenberg,
neavând încredere în Hitler, a încercat să numească în funcția de cancelar pe
unii lideri ai partidelor tradiționale, dar pentru că naziștii au refuzat să
intre în ori să sprijine guverne conduse de alte persoane, Hindenberg a fost
nevoit să-l desemneze pe Hitler cancelar la 30 ianuarie 1933. Inițial guvernul
lui Hitler era compus din membrii ai mai multor partide de dreapta și părea să
nu difere de guvernele de până atunci. Însă, în februarie 1933 a avut loc un
incident pe care naziștii l-au speculat pentru a obține puteri depline. Un
comunist olandez nebun a incendiat clădirea Parlamentului German, Reichtag.
Naziștii au pretins atunci că aceasta este dovada existenței unui complot al
comuniștilor care încearcă să submineze instituțiile statului. Pentru apărarea
statului , Hitler a cerut parlamentului puteri dictatoriale, iar acesta i le-a
acordat pe 23 martie 1933. În loc să apere instituțiile democratice, Hitler s-a
folosit de aceste puteri pentru a desființa partidele de opoziție. Drepturile și
libertățile cetățenești au fost îngrădite, opozanții au fost trimiși în lagăre
de concentrare și s-a înființat o poliție politică de stat, Gestapo, care
colabora cu poliția partidului, SS.
În iunie 1934 Hitler a ordonat asasinarea câtorva lideri naziști care nu i
se supuneau, operațiune cunoscută sub numele „Noaptea cuțitelor lungi”, și a
devenit liderul necontestat al Germaniei. În august 1934 președintele
Hindenberg a murit și Hitler și-a asumat și puterile președintelui, luându-și
titlul de „Fuhrer al națiunii germane”.
În 1935 a început să fie pus în practică proiectul rasial al naziștilor
prin adoptarea legilor de la Nurenberg. Potrivit acestora evreii pierdeau cetățenia
germană, erau interzise căsătoriile lor cu arienii și li se puneau și alte
interdicții. Măsurile antisemite dinainte de război au culminat în noiembrie
1938 cu „Noaptea de cristal”. Acesta a fost un pogrom gigantic extins la scara
întregii Germanii în urma căruia au murit peste 10000 de evrei. După izbucnirea
celui de-al Doilea Război Mondial a început acțiunea de exterminare a evreilor și
țiganilor, în special din Estul Europei. Inițial aceștia erau împușcați de
către unități speciale SS numite SS-Einsatz-Kommando. Pentru că randamentul
acestor acțiuni era prea mic, în ianuarie 1942 Conferința de la Wannsee a unor
înalți ofițeri din SS și alte instituții germane a adoptat „Soluția finală”:
exterminarea totală a evreilor și țiganilor prin înființarea unor lagăre de
exterminare în care aceștia urmau să fie gazați. În total, până la sfârșitul
războiului, Germania și statele aliate cu ea au ucis circa 6 milioane de evrei,
500000 de țigani și alte milioane de oameni din mai multe popoare.
fain
RăspundețiȘtergere