Sfânta Alianţă şi revoluţiile de după 1815

Popoarele europene au fost nemulţumite de faptul că hotărârile luate de Congresul de la Viena n-au ţinut cont de interesele lor, ci doar de cele ale monarhilor. Astfel s-au restabilit regimurile absolutiste în multe ţări şi teritorii care ar fi dorit să fie parte a unor state naţionale independente au fost anexate unor imperii multinaţionale.

Din acest motiv în multe ţări europene au izbucnit după 1815 revoluţii ale căror obiective erau eliberarea naţională, impunerea unor conduceri politice liberale sau democratice şi reforme în favoarea celor săraci.

Sfânta Alianţă a reacţionat împotriva acestor revoluţii ca urmare a congreselor marilor puteri ţinute pe rând la Aache în 1812, Troppau în 1820, Laybach în 1821 şi Verona în 1823.

Cu prilejul acestor congrese s-a decis ca Austria să trimită trupe în Italia, Franţa să trimită trupe în Spania şi s-au făcut şi alte propuneri.

Trupele marilor puteri au înăvuşit revoluţiile izbucnite împotriva monarhilor legitimi, însă când s-a propus trimiterea de trupe în America Latină pentru a înăbuşi revoluţiile izbucnite acolo în coloniile spaniole pentru obţinerea independenţei Marea Britanie s-a opus. Faţă de intervenţia puterilor europene în America s-a opus şi preşedintele Statelor Unite.

Un alt motiv de neînţelegere între statele Sfintei Alianţe a fost rivalitatea dintre Austria şi Rusia pentru influenţă în Peninsula Balcanică.

Ca urmarea a acestor neînţelegeri Sfânta Alianţă s-a destrămat şi nu s-au mai ţinut congrese în care să se decidă intervenţia armată împotriva revoluţiilor.

A rămas în vigoare ideea „Concertului european” care a contribuit la menţinerea păcii între marile puteri europene pentru aproape 40 de ani după Congresul de la Viena.

După destrămarea Sfintei Alianţe au continuat să izbucnească revoluţii în Europa, iar unele dintre ele au fost victorioase. Astfel, grecii au primit ajutor împotriva turcilor de la Rusia, Marea Britanie şi Franţa, iar Imperiul Otoman a fost nevoit să recunoască independenţa Greciei în 1830.

În Franţa prin revoluţia de la 1830 dinastia de Bourbon a fost detronată şi la conducere a fost ales rege Ludovic Filip D’Orleans. Ca urmare a acestui fapt Franţa a trecut de la un regim politic absolutist la un regim politic liberal în cadrul căruia drepturile şi libertăţile cetăţenilor erau garantate, dar votul era cenzitar.

O altă revoluţie izbucnită în 1830 a avut loc în partea de sud a Regatului Ţărilor de Jos. Revoltaţii, în majoritate catolici, nu mai erau de acord cu includerea lor într-un stat condus de protestanţi. Revoluţia fiind victorioasă a apărut un nou stat independent numit Belgia.