Lumea la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea

1.   Europa

În această perioadă (n.r.: sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX), în Europa existau atât mari puteri dezvoltate economic (Germania, Franţa, Marea Britanie), cât şi state mai mici dintre care unele erau dezvoltate (Belgia, Olanda), iar altele mai puţin dezvoltate (România).

Din punct de vedere politic se afirmau în această perioadă în întreaga Europă mai multe ideologii:

·        liberalismul care punea accent pe respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, susţinea separarea puterilor în stat şi neamestecul statului în economie. Iniţial liberalii au susţinut votul cenzitar, dar cu timpul au început să aprobe votul universal;

·        conservatorismul care apăra tradiţia şi considera că progresul trebuie să fie lent, respectând interesele claselor sociale conducătoare;

·        socialismul denunţa inegalităţile crescute de avere şi dorea crearea unei societăţi mai drepte, egalitare. În timp, socialiştii s-au împărţit în social-democraţi, care susţin folosirea reformelor pentru transformarea societăţii şi comunişti care susţin folosirea revoluţiei, a violenţei pentru transformarea societăţii;

·        naţionalismul susţinea că naţiunea este valoarea supremă; naţiunea se caracteriza prin limbă comună, culturi şi tradiţii comune, iar naţionaliştii susţineau formarea de state naţionale care să-i cuprindă pe toţi membrii unei naţiuni. Existau însă teritorii revendicate de mai multe naţiuni şi aceasta a dus uneori la războaie.

Din punct de vedere al organizării statelor, în Europa existau doar câteva republici, restul fiind monarhii.

Regimurile politice erau mai diverse, existau regimuri democratice (Franţa, ţările scandinave: Suedia, Norvegia etc.), state cu regim politic liberal (România, Marea Britanie, Belgia), state cu regimuri politice autoritare (Germania, Austro-Ungaria şi altele), state cu regim politic autocratic (absolutist) (Rusia şi Imperiul Otoman).

Din punct de vedere economic, s-a schimbat ierarhia marilor puteri: Marea Britanie şi Franţa au fost întrecute de Germania. Totuşi, Marea Britanie şi Franţa rămâneau principalele puteri financiare şi coloniale ale lumii.

2.   Africa

După 1870 marile puteri europene au trimis exploratori şi soldaţi care au făcut cunoscute, dar au şi cucerit teritoriile Africii. Până în 1914 a fost cucerită aproape întreaga Africă, teritoriile sale devenind colonii sau protectorate ale marilor puteri europene.

Cele mai întinse colonii erau cele franceze şi engleze, dar existau şi colonii belgiene, germane, italiene etc.. 
Cauzele cuceririi au fost complexe. Printre acestea se numără dorinţa de a jefui bogăţiile africane, de a obţine mai multă putere şi prestigiu, dar şi dorinţa de a-i creştina şi civiliza pe africani.

3.   Asia

Asia a fost şi ea supusă cuceririi europene. Rusia a cucerit Siberia, Marea Britanie a cucerit India, Birmania şi alte teritorii, iar Franţa a cucerit Indochina.

Au fost şi state care n-au fost cucerite. Cele mai importante, China şi Japonia, au fost multă vreme izolate de restul lumii.

În secolul XIX statele europene şi SUA au forţat aceste ţări să-şi deschidă comerţul spre exterior. Evoluţia lor a fost însă diferită: China a încercat să reziste şi orice încercare de modernizare s-a lovit de o mare opoziţie. În cele din urmă, China înfrântă de europeni, a fost obligată să le închirieze teritorii întinse, pe care aceştia le-au exploatat cum doreau.

Japonia a îmbrăţişat cu entuziasm modernizarea. În 1868 împăratul Mutsuhito a inaugurat Era Meiji, era luminii, în care Japonia s-a transformat rapid după modelul european. În 40 de ani ea a devenit o mare putere economică şi militară, înfrângând în 1895 China şi în 1905 Rusia.

4.   Statele Unite ale Americii

După cucerirea independenţei, Statele Unite ale Americii au cunoscut o dezvoltare spectaculoasă. Din punct de vedere politic s-a trecut la democraţie prin adoptarea în 1828 a votului universal.

Teritoriul american a fost mult mărit prin:  

• cumpărări: Louisiana (de la Franţa în 1803), Florida (de la Spania în 1819), Alaska (de la Rusia în 1867);
• cuceriri: Texas, California, New Mexico, Nevada; 
• înţelegeri: Oregon (obţinut prin înţelegere cu Marea Britanie).

Populaţia americană a crescut şi ea rapid de la 4 milioane (1800) la aproape 100 de milioane (1914).

Dezvoltarea SUA a fost pentru un timp încetinită de disputa cu privire la problema sclaviei negrilor. Statele din nord nu permiteau sclavia negrilor, în timp ce în sud sclavia juca un rol important în dezvoltarea economiei. 
În prima jumătate a secolului XIX s-a dezvoltat o puternică mişcare aboliţionistă. În 1860 funcţia de preşedinte a fost ocupată de către un cunoscut aboliţionist – Abraham Lincoln. Statele din sud temându-se că acesta va promova o lege prin care sclavia va fi abolită au declarat secesiune. Ele au format Confederaţia Statelor Americane şi au declanşat război împotriva nordului pentru a le recunoaşte independenţa (1861). Iniţial sudiştii, având o pregătire militară mai bună au obţinut câteva victorii, dar nordiştii aveau o populaţie mai mare şi o economie mai dezvoltată. Ca urmare, nordiştii i-au înfrânt pe sudişti în mai multe bătălii şi în 1865 armata nordistă a capitulat. Între timp la 1 ianuarie 1863 sclavia a fost desfiinţată. 
După războiul de secesiune Abraham Lincoln a fost omorât (1865). În deceniile următoare Statele Unite ale Americii s-au dezvoltat, ajungând în 1900 prima putere economică a lumii. Factorii acestei dezvoltări au fost: libertatea şi economia de piaţă, pământul abundent şi foarte ieftin, bogăţiile subsolului uriaşe şi mâna de lucru ieftină datorată imigraţiei. Având această putere economică, SUA au început să ducă o politică externă expansionistă. Încă din 1823 prin doctrina Monroe, SUA s-a opus implicării statelor europene în problemele Americii.

În deceniile următoare SUA şi-au impus influenţa economică şi politică în ţările Americii Latine, iar în 1898 au înfrânt Spania şi au cucerit de la ea Cuba, Puerto Rico, Insulele Filipine şi alte teritorii. În perioada următoare puterea SUA a crecut şi politica lor externă a devenit mai activă.