Desfăşurarea revoluţiei de la 1848 în ţările europene

Revoluţia a izbucnit în ianuarie 1848 în Regatul celor Două Sicilii la Palermo unde regele Ferdinand al IV-lea a fost nevoit să acorde o constituţie. După câteva luni însă el a reprimat revoluţia cu ajutorul armatei.

Cea mai importantă revoluţie a izbucnit în Franţa unde în februarie 1848 regele Ludovic Filip a fost obligat să abdice şi s-a proclamat republica. S-a format un guvern revoluţionar provizoriu condus de poetul Lamartine care a decretat votul universal şi garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti depline(dreptul la asociere, dreptul la întrunire, libertatea de exprimare şi altele).

Pentru a-i angaja pe muncitorii şomeri au fost înfiinţate Atelierele Naţionale, apoi s-au ţinut alegeri pentru Adunarea Constituantă. Aceasta s-a întrunit în iunie 1848 şi a decis desfiinţarea Atelierelor Naţionale care pierdeau mulţi bani. Atunci muncitorii s-au revoltat şi au fost înfrânţi tot cu armata.

Majoritatea populaţiei franceze simţea acum nevoia de ordine şi linişte şi de aceea l-a ales preşedinte pe Ludovic Napoleon Bonaparte, nepotul lui Napoleon I. După patru ani la 2 decembrie 1852 acesta s-a proclamat împărat sub numele de Napoleon al III-lea.

În Germania au izbucnit revoluţii în majoritatea statelor. De exemplu în urma revoluţiei don martie 1848 de la Berlin regele Prusiei, Frederic Wilhelm al IV-lea a fost nevoit să accepte convocarea unei Adunări Constituante şi să promită că va respecta drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

Germanii din cele 39 de state au cerut unirea lor într-un singur stat naţional. În acest scop în mai 1848 s-a întrunit Parlamentul de la Frankfurt în care erau reprezentate toate cele 39 de state. Membrii parlamentului urmau să decidă cum se va realiza unitatea Germaniei şi să alcătuiască o constituţie pentru noul stat. În noiembrie 1848 regele Prusiei a înăbuşit prin forţă revoluţia de la Berlin şi apoi armata prusacă a ajutat şi la înăbuşirea revoluţiilor din celelalte state.

Parlamentul de la Frankfurt şi-a continuat lucrările, membrii săi au propus două modele de unificare: Germania Mare care să includă şi Austria şi Germania Mică, fără Austria, dar sub conducerea Prusiei. După dezbateri furtunoase s-a decis adoptarea soluţiei Germaniei Mici şi s-a votat o constituţie, iar regelui Prusiei i s-a oferit conducerea noului stat german. Frederic Wilhelm a refuzat însă pentru că dorea să fie monarh absolut, nu constituţional. După câteva luni, în primăvara lui 1849, Parlamentul de la Frankfurt a fost dizolvat prin forţă şi revoluţia din Germania s-a sfârşit.

În Imperiul Austriac au izbucnit revoluţii, atât la Viena, cât şi în provincii: Cehia, Ungaria, Galiţia Transilvania şi în alte provincii. Revoluţionarii de la Viena au obţinut demisia cancelarului Metternich şi promisiunea că se vor ţine alegeri libere precum şi că vor fi respectate drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

În provincii însă popoarele asuprite au cerut drepturi naţionale, iar unele chiar şi-au proclamat independenţa faţă de Austria. Atunci împăratul a folosit armata pentru a înăbuşi revoluţiile popoarelor asuprite după care a adus armata şi a înăbuşit şi revoluţia de la Viena.

Au izbucnit revoluţii şi în diverse state italiene. La Roma revoluţia l-a alungat pe papă şi a proclamat republica. Republici s-au proclamat şi la Milano şi Veneţia pe teritorii care aparţineau Austriei. Regele Sardiniei, Carol Albert, a dat o constituţie şi apoi a declarat război Austriei pentru a veni în ajutorul veneţienilor şi milanezilor şi a încercat să unifice toată Italia sub conducerea sa. Deşi în armata sardă au venit numeroşi voluntari din întreaga Italie, ea a fost înfrântă de austrieci şi regele a fost nevoit să abdice în favoarea fiului său, Victor Emanuel.

Trupele austriece au reuşit să înăbuşe revoluţiile de la Milano şi Veneţia, iar revoluţia de la Roma a fost înfrântă de trupe franceze trimise în sprijinul papei de preşedintele Ludovic Napoleon Bonaparte.