România după 1989

După căderea regimului comunist, România a încercat să revină la democrație, iar în politica externă s-a îndreptat spre Occident, în anii următori devenind membră a NATO și a Uniunii Europene.


Încă din Proclamația Consiliului Frontului Salvării Naționale, care a preluat conducerea după fuga lui Ceaușescu, se promitea organizarea de alegeri libere. Erau restabilite și drepturile și libertățile cerățenești îngrădite sub comunism.

Pe 30 decembrie Consiliul Frontului Salvării Naționale a emis un decret-lege prin care se reglementa formarea partidelor politice. Ca urmare, în doar câteva săptămâni au apărut circa 100 de partide politice, dintre care mai importante au fost PNL (Partidul Național Liberal), PNȚCD (Partidul Național Creștin-Democrat) și PSDR (Partidul Social-Democrat din România). Cel mai important partid a fost însă chiar FSN (Frontul Salvării Naționale), fondat de o parte din membrii CFSN. După constituirea ca partid a FSN, celelate partide au acuzat incorectitudinea membrilor FSN care aveau acum la dispoziție mijloacele puterii, fără să fi obținut puterea în mod legitim. În urma protestelor opoziției, la sfârșitul lui februarie 1990 CFSN a fost desființat și în locul său s-a format Consiliul Provizoriu de Uniune Națională care a jucat rolul unui parlament de tranziție. Prin negocieri între partide s-a stabilit ca această instituție să fie compusă de jumătate din membrii fostului Consiliu al Frontului Salvării Naționale și cealaltă jumătate din reprezentanți ai tuturor noilor partide.

Partidele de opoziție au mai cerut și retragerea din viața politică a foștilor membri ai conducerii Partidului Comunist Român, deschiderea arhivelor Securității și pedepsirea celor care se făcuseră vinovați de abuzuri sub regimul comunist. În aprilie susținătorii acestor cerințe cuprinse în Proclamația de la Timișoara au organizat un miting maraton în Piața Universității din București. Miile de oameni care au ocupat această piață au spus că nu vor pleca de acolo până ce Proclamația de la Timișoara nu va deveni lege. Între timp avea loc campania electorală, iar oamenii de rând nu îmbrățișau ideile susținute de cei din Piața Universității. Nefiind obișnuiți cu astfel de manifestări, oamenii susțineau Frontul Salvării Naționale care promitea că dacă va câștiga alegerile le va aduce liniște și stabilitate. Unele dintre sloganurile folosite de Frontul Salvării Naționale în campania electorală au fost: „Nu ne vindem țara!”, „Nu reîntoarcerii moșierilor!”, „Voi n-ați mâncat salam cu soia!”. La alegerile din 20 mai 1990 FSN a obținut 66% din voturi, iar Ion Iliescu a fost ales președinte cu 85% din voturi. După alegeri s-a format un nou guvern sprijinit de FSN și conduse de Petre Roman. Noul guvern a încercat să folosească forța pentru a îi dispersa pe manifestanții din Piața Universității. În ziua de 13 iunie 1990 aceștia au fost alungați de Poliție, dar au devenit violenți și au atacat Poliția, ajungând chiar să incendieze clădirea Poliției Capitalei. Ca urmare a acestor acțiuni, Ion Iliescu a apărut la televizor și a cerut sprijinul populației pentru apărarea democrației, care ar fi fost atacată de niște legionari. În urma acestui apel, pe 14 iunie au sosit la București mii de mineri din Valea Jiului, în frunte cu Miron Cozma. Minerii au ocupat Piața Universității și au ajutat la Poliția să-i aresteze pe manifestanți. Ei au comis și abuzuri, devastând Universitatea, sediile partidelor de opoziție și ale ziarelor antiguvernamentale. Mii de oameni au fost bătuți pe stradă. Ca urmare a acestui fapt România a fost multă vreme izolată pe plan internațional.

Guvernul Petre Roman a condus țara până în septembrie 1991, când a fost silit să demisioneze de o nouă mineriadă. A urmat un guvern susținut de FSN și PNL condus de Teodor Stolojanu. În noiembrie 1991 Parlamentul a adoptat noua constituție care a fost aprobată prin referendum la 8 decembrie 1991.

În 1992 FSN s-a scindat, susținătorii lui Ion Iliescu fondând un nou partid condus de Adrian Năstase sub numele de Frontul Democrat al Salvării Naționale. Noul partid a obținut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare din septembrie 1992 și Ion Iliescu, reales președinte cu același prilej, l-a numit prim-ministru pe Nicolae Văcăroiu. Acesta a format un guvern compus din reprezentanți ai Frontului Democrat al Salvării Naționale, Partidul România Mare, Partidul Socialist al Muncii și Partidul Unității Naționale Române. Noul guvern a continuat politica de privatizare a economiei începută de Petre Roman, însă reformele sale au fost foarte timide. În politica externă România s-a îndreptat hotărât spre Occident, fiind primită în 1993 în Consiliul Europei și depunând în 1995 cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană.

Alegerile din 1996 au fost câștigate de Emil Constantinescu și de o coaliție a partidelor de dreapta, în frunte cu Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat, numită Convenția Democratică din România. FDSN a pierdut alegerile mai ales din cauza acuzațiilor de corupție ce i s-au adus, fiindcă sub guvernarea Văcăroiu au apărut primii miliardari îmbogățiți din afaceri cu statul.

Guvernarea CDR aliată cu fostul FSN, devenit Partidul Democrat și cu UDMR a fost marcată de certuri între aliați. În urma unei astfel de dispute cu Ministrul Transporturilor, Traian Băsescu, primul ministru Victor Ciorbea și-a dat demisia. El a fost înlocuit de Radu Vasile care a fost nevoit și el să demisioneze după un an și 9 luni și prim ministru a devenit Mugur Isărescu. În plan intern guvernarea CDR a realizat o serie de reforme economice și privatizări care au stopat o parte din pierderile economiei de stat, dar au dus la creșterea rapidă a șomajului. În plan extern, România a solicitat să devină membră a NATO, dar nu a reușit.

În 1999 România s-a situat hotărât de partea NATO în conflictul cu Iugoslavia pentru provincia Kosovo și drept răsplată Occidentul a hotărât în decembrie 1999 începerea negocierilor oficiale de aderare a României la Uniunea Europeană. Scăderea nivelului de trai și eșecul luptei împotriva corupției au dus la prăbușirea catastrofală a popularității CDR, care la alegerile din decembrie 2000 nu a mai obținut suficiente voturi pentru a pătrunde în Parlament. Alegerile au fost câștigate de fostul FDSN, redenumit PDSR - Partidul Democrației Sociale din România, iar la prezidențiale Ion Iliescu l-a înfrânt în turul al doilea pe Vadim Tudor. A urmat o guvernare a PDSR, redenumit apoi PSD, prim-ministru fiind Adrian Năstase.

Anii 2000-2004 au fost remarcabili din punct de vedere la dezvoltării economice, România având ritmuri de creștere printre cele mai mari din lume, atrăgând investiții străine importante, iar nivelul de trai a crescut. În politica externă România a devenit membră a NATO în 2004 și în același an s-au încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Alegerile din 2004 au fost foarte strânse. Deși realizările sale economice fuseseră remarcabile, guvernul Năstase era acuzat că favorizase corupția și că încercase să controleze mass-media. Dacă la alegerile parlamentare PSD aliat cu Partidul Conservator a obținut mai multe voturi deâct Alianța DA, formată din PNL și PD, la alegerile prezidențiale Traian Băsesc l-a înfrânt pe Adrian Năstase.

După alegeri, Băsescu l-a numit prim-ministru pe Călin Popescu Tăriceanu care a atras PC de partea Alianței DA și împreună cu UDMR a format un nou guvern. Guvernul Tăriceanu a reușit să obțină aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. În plan economic a continuat dezvoltarea rapidă a țării, deși în ultima parte a anului 2008 s-a declanșat criza economică.



În 2007 Alianța DA s-a rupt, PD a fost scos din guvern și guvernul Tăriceanu a condus țara cu sprijin parlamentar din partea PSD. Traian Băsescu denunțase corupția unor membri din guvern și a fost suspendat sub pretextul încălcării constituției, dar a fost sprijinit la referendumul de demitere de 75% din populație.



În 2008 la alegerile parlamentare PSD și PDL au obținut un număr aproape egal de parlamentari. Emil Boc a fost numit prim ministru și acesta a format un guvern alături de PSD. În toamna lui 2009, înainte de alegerile prezidențiale, PSD s-a retras din guvern și a reușit să obțină demiterea lui Emil Boc prin moțiune de cenzură. Alegerile prezidențiale au fost câștigate de Traian Băsescu care l-a numit prim ministru pe Emil Boc. Acesta a format un guvern compus din PDL, UDMR și dezertori din PSD. În 2010 guvernul Boc a adoptat tăierea salariilor bugetarilor și creșterea TVA de la 19% la 24% pentru a suplini scăderea catastrofală a veniturilor statului din cauza crizei.

La începutul lui 2012 guvernul Boc și-a dat demisia și a fost înlocuit de un guvern condus de Mihai Răzvan Ungureanu. Acesta a fost însă demis după 2 luni prin moțiune de cenzură și președintele Băsescu l-a numit prim ministru pe Victor Ponta în mai 2012.

La 17 noiembrie 2015 Klaus Werner Iohannis a fost ales ca președinte al României cu un total de 54,43% dintre voturi; alături de Iohannis în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale a intrat și Victor Viorel Ponta. Scorul dintre cei doi a fost foarte strâns, Ponta ducând o campanie agresivă împotriva lui Iohannis, încercând să insiste asupra apartenenței etnice și religioase a acestuia, dar ceea ce pe ce a mizat acesta nu a fost nici pe departe elementul decisiv al acelor alegeri. Mesajele susținătorilor lui Klaus Iohannis s-au răspândit rapid și au fost de impact în mediul online, acesta fiind favorizat și de către situația diasporei, persoanele de acolo fiind nevoite să stea ore întregi la coadă pentru a vota. Iohannis l-a numit la conducerea guvernului pe Dacian Julien Cioloș, un fost comisar european care a declarat război birocrației și a promovat prin discursurile sale intenția de a-și crea un cabinet format doar din tehnocrați.


Aceasta este o scurtă istorie a României după anul 1989. Am încercat să o prezentăm într-un mod cât mai sintetic, dar am încercat să includem toate evenimentele importante din România de după 1989.

Vom modifica articolul odată cu apariția unor modificări.