Regimul fascist în Italia

Imediat după terminarea Primului Război Mondial Italia trecea printr-o criză economică, socială și politică. De această criză au încercat să profite comuniștii care au organizat greve și manifestații politice, urmărind să declanșeze o revoluție. Acțiunile comuniștilor au stârnit îngrijorarea naționaliștilor care au hotărât să li se opună.
Printre acești naționaliști se numără și Benito Mussolini, un fost învățător și ziarist care a creat în 1919 fasciile naționale de luptă, o organizație compusă din foști soldați.
Mussolini susținea idei precum naționalismul exacerbat, dorea să refacă gloria și puterea Italiei din timpul Imperiului Roman, predica xenofobia, cultul violenței și al acțiunii, cultul șefului etc.
Fasciile create de el s-au unit în 1920 în Partidul Național Fascist. Opunându-se acțiunilor comuniștilor, Partidul Fascist și-a sporit popularitatea în următorii ani, de aceea în octombrie 1922 Mussolini i-a cerut regelui Victor Emanuel al III-lea să-l numească prim-ministru. În caz contrar, el amenința că fasciștii vor organiza un marș asupra Romei care va mătura totul în cale. Deși armata l-a asigurat pe rege că se poate opune cu succes fasciștilor, acesta l-a numit prim-ministru pe Mussolini, nedorind să declanșeze un război civil. Marșul asupra Romei a avut loc, dar a devenit doar o manifestație de bucurie a fasiștilor. După preluarea puterii, fasciștii au câștigat și alegerile parlamentare, astfel că în 1925 și 1926 Mussolini a putut impune legile fastistissime. Prin acestea regimul politic democratic a fost desființat și înlocuit cu un regim politic totalitar. Drepturile și libertățile cetățenești au fost îngrădite, partidele de opoziție desființate și s-au înființat un sistem de închisori politice și o poliție politică numită OVRA - Organizația Voluntară de Luptă împotriva Antifascismului.
Organizațiile sindicale și cele patronale au fost desființate și în locul lor au fost înființate corporații pe ramuri economice care cuprindeau și patroni și muncitori. În acest fel Mussolini încerca să înlocuiască lupta de clasă cu colaborarea între clasele sociale pentru interesul comun și să întărească unitatea națiunii. Tot în economie, Mussolini a încercat să depășească acea criză economică din 1929-1933 prin impunerea autarhiei(economie închisă care nu depinde de importuri sau de condiții impuse de alte state). Tot Mussolini a încurajat și un cult al personalității sale, încercând să se prezinte ca un om de acțiune, atotcunoscător. S-au lansat lozinci, sloganuri precum: „Mussolini are întotdeauna dreptate.”, s-au lansat acțiuni propagandistice, el și-a luat titlul de „Il Duce” și ținea dese discursuri în care încerca să-i facă pe cetățeni mândri de trecutul lor roman și dornici să-l reînvie.