Transilvania sub stăpânire habsburgică

După ce i-au înfrânt pe turci armatele habsburgice au intrat şi în Transilvania pe care au ocupat-o treptat până în 1691.
Iniţial ei l-au silit pe principele Transilvaniei şi pe nobilii transilvăneni să se recunoască vasali ai împăratului Austriei, dar în 1691 au anexat Transilvania la Austria.
Anexarea a fost recunoscută de turci în 1699 prin tratatul de pace de la Karlowitz.
Anexarea Transilvaniei la Austria s-a făcut printr-un document numit Diploma leopoldină.
Pentru a-i face pe membrii claselor conducătoare din Ardeal să accepte mai uşor această anexare, Diploma Leopoldină lăsa neschimbată organizarea Transilvaniei, singura schimbare fiind preluarea titlului de principe al Transilvaniei de către împăratul Austriei.
Această organizare se baza pe existenţa a trei naţiuni privilegiate: unguri, saşi şi secui, şi a patru religii recepte: catolicismul, lutheranismul, calvinismul şi unitarianismul.
Pentru că habsburgii erau catolici, iar numărul catolicilor din Transilvania scăzuse în urma reformei, impunerea stăpânirii habsburgice aici nu s-a bucurat de prea multă susţinere.
De aceea habsburgii s-au gândit să-şi mărească numărul susţinătorilor prin atragerea românilor la catolicism.
În acest scop s-a înfiinţat în 1700 biserica unită sau greco catolică, astfel românii ortodocşi care treceau la greco-catolicism puteau să-şi păstreze o mare parte din tradiţiile religioase şi li se promitea prin două diplome leopoldine ale unirii(1699 şi 1701) că vor primi drepturi egale cu membrii naţiunilor privilegiate.
Promisiunile făcute românilor n-au fost însă respectate din cauza opoziţiei naţiunilor privilegiate.
Singurii care au avut beneficii clare în urma unirii au fost clericii. Pe lângă situaţia mai bună pe care le-a adus-o unirea, clericii şi fiii lor au putut să facă stud în şcolile superioare catolice. Cei ce au studiat acolo au cunoscut şi istoria românilor şi astfel au aflat că românii sunt de viţă nobilă romană şi că fiind urmaşii coloniştilor aduşi în Dacia de Traian sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei.

Cel dintâi fruntaş român care a cerut egalitatea în drepturi a românilor cu membrii naţiunilor privilegiate a fost episcopul greco-catolic Ioan Inochentie Micu-Klein.
În 1744 el a alcătuit un memoriu numit Suplex Libellus în care aducea numeroase argumente în favoarea românilor:
  • românii sunt urmaşii coloniştilor romani aduşi în Dacia de Traian şi deci sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei
  • românii erau cei mai numeroşi locuitori ai Transilvaniei
  • prin munca românilor se creează cea mai mare parte a bogăţiei Transilvaniei
Memoriul a fost respins atât de Dieta Transilvaniei, cât şi de împărăteasa Austriei.
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea lupta de emancipare a românilor a continuat.
În 1784 a avut loc Marea răscoală condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. Ţăranii răsculaţi au cerut şi ei egalitate în drepturi, dar răscoala a fost înfrântă.
O altă încercare în acelaşi sens a fost realizată de o grupare de intelectuali români numită Şcoala Ardeleană, formată din intelectuali precum Gheorghe Şincai, Ioan Budai-Deleanu, Petru Maior, Samuil Micu şi alţii.
Aceşti intelectuali au alcătuit şi ei în 1791 un nou memoriu numit Supplex Liberus Valachorum.
Ei dezvoltau aici argumentele folosite de episcopul Micu Klein în memoriul precedent şi le îmbogăţeau cu idei iluministe, precum teoria dreptului natural, teoria contactului social şi altele.
Acest memoriu a fost respins de Dietă şi de împărat.

Un comentariu:

Va rugam sa postati comentarii la subiect pentru ca altfel nu vor fi aprobate.