Viața publică și viața privată

În viața de zi cu zi a unui om se pot distinge două aspecte diferite care uneori se întrepătrund: viața privată, desfășurată în locuința respectivei persoane și în cadrul căreia se intră în contact mai ales cu membrii familiei și viața publică, desfășurată în afara locuinței și în cadrul căreia se intră în contact mai ales cu persoane din afara familiei.

Până în urmă cu câteva decenii în majoritatea țărilor lumii majoritatea populației era compusă din oameni săraci care locuiau împreună cu familia într-o singură încăpere. În acest context cu greu se mai putea vorbi de o adevărată viață privată, având în vedere că toate activitățile unei persoane aveau loc în prezența membrilor familiei.

Creșterea nivelului de trai a permis ca în ultimele decenii mulți oameni să poată să aibă propria cameră, ceea ce le-a permis să aibă o adevărată viață privată.

În ultimii 200 de ani dezvoltarea noțiunii de drepturi ale omului a făcut ca printre aceste drepturi să fie inclus și dreptul la viața privată. El este înscris și în documente oficiale, precum Declarația universală a drepturilor omului, adoptată de Organizația Națiunilor Unite (ONU) în anul 1948 și Convenția europeană a drepturilor omului adoptată de către Consiliul Europei în 1950.

viață privată și viață publică
Viață privată și viață publică


Respectarea dreptului la viață privată este un indiciu important cu privire la caracterul unui regim politic dintr-un anumit stat. În statele cu regim politic dictatorial sau totalitar dreptul la viață privată este încălcat sistematic pentru că statul își supraveghează proprii cetățeni. În statele cu regim politic democratic dreptul la viață privată este respectat, iar autoritățile statului nu pot interveni în locuința unei persoane decât dacă există indicii clare privitoare la încălcarea legii și doar respectând anumite proceduri. Există însă anumiți oameni care prin natura profesiei lor au acces la informații din viața privată a mai multor persoane (psihologi, medici, avocați, polițiști etc). Profesia lor le interzice prin lege să divulge aceste informații altfel decât în condițiile legii.

O altă problemă este în ce măsură persoanele publice au dreptul la protecția vieții private, mai ales în cazul persoanelor care ocupă funcții publice se pune întrebarea în ce măsură pot avea aceste persoane o viață privată și măsura în care acestea pot interzice accesul la informații din viața lor privată. În această categorie pot fi încadrate vedetele, care sunt hărțuite de către presa de scandal, deseori fiind întâlnite situații în care le este încălcat dreptul la viață privată. Unele vedete fac din viața privată o reală afacere și își prezintă viețile în cadrul unor showuri televizate, în schimbul unor sume colosale.

Despre viața publică și viața privată – exsită vreo delimitare clară în acestea două?

O întrebare fundamentală rămâne încă deschisă: care este limita dincolo de care trecem de viața publică și putem vorbi fără niciun fel de problemă despre viața privată? Întrebarea se aplică și în sens invers?
Din păcate, granițele dintre cele două sfere, cea publică și cea privată, au devenit atât de laxe și neclare, încât diferențierea dintre viața privată și viața publică ajunge aproape imposibil de făcut.
Extinderea rețelelor sociale a contribuit la aceasta. Putem lua drept exemplu Facebook-ul, care permite postarea de informații în diverse forme (foto, video, text etc.), iar totul depinde de setările pe care le face cel care le postează: sunt adresate doar prietenilor sau sunt publice? Iar discuția legată de prietenii virtuali aprinde și mai mult subiectul vieții private: nu există niciun filtru, nicio garanție clară că persoanele din lista de prieteni constituie cu adevărat un cerc de prieteni, în sensul cunoscut clasic. Sfera vieții publice este supusă și ea redefinirii, rămănând încă o continuă dezbatere la nivel teoretic privind ceea ce poate fi înscris în această sferă și ce nu.


Viața privată și viața publică în România comunistă

Perioada postbelică a adus o serie de provocări importante celor două medii. Instaurarea treptată a regimului comunist a condus la impunerea unui control ridicat atât asupra vieții private, cât și asupra vieții publice. Practic, dreptul la intimitate nu a existat în această perioadă, fiind încălcat în mod flagrant în interesul „statului și partidului”. Astfel, regimul comunist a inovat o serie de tehnici prin care realiza imixtiunea în viețile private ale cetățenilor. Acestea porneau de la ascultarea telefoanelor, interceptarea corespendeței scrise, până la crearea unor rețele de delațiune, care funcționau sub atenta supraveghere a Securității. Acestea aveau rolul de a asigura dominația totală a partidului-stat, fără a ține cont de vreun drept al cetățenilor.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rugam sa postati comentarii la subiect pentru ca altfel nu vor fi aprobate.