Domnia lui Carol I (1866 – 1914)

Membrii Monstruoasei coaliţii care au preluat conducerea ţării după detronarea lui Cuza s-au străduit să aducă un prinţ străin pe tronul României pentru a îndeplini una dintre cerinţele adunărilor ad-hoc din 1857. Motivele aducerii unui prinţ străin erau:

• ·         o mai mare stabilitate politică prin încetarea luptelor pentru tron
• ·         creşterea prestigiului internaţional al României
• ·         speranţa că prinţul străin îi va putea convinge pe monarhii marilor puteri, rudele sale, să facă presiuni asupra sultanului pentru ca acesta să acorde României independenţa.

La sfatul împăratului Franţei, Napoleon al III-lea, i s-a propus domnia prinţului Carol de Hohenzollern – Sigmaringen care era îndrudit cu regele Prusiei.

Prinţul Carol a acceptat şi a venit în România, a depus jurămând ca domn în Parlament pe 10 mai 1866. În iulie 1866 a fost adoptată o nouă constituţie. Aceasta fusese inspirată din constituţia Belgiei şi avea un caracter liberal deoarece deşi drepturile şi libertăţile cetăţeneşti erau bine garantate, votul era cenzitar. Această constituţie, rămasă în vigoare până în 1923, cu unele modificări a asigurat cadrul necesar pentru dezvoltarea paşnică spre democraţie a României.

În prima parte a domniei lui Carol I problema principală era obţinerea independenţei. Deşi s-a încercat convingerea marilor puteri să facă presiuni nu au fost de acord. Totuşi în 1875 a început o nouă etapă a problemei orientale prin răscoala creştinilor din Bosnia şi Herţegovina împotriva stăpânirii otomane. Turcii au înăbuşit în sânge această răscoală, precum şi pe cea a bulgarilor în 1876, iar Rusia având şi aprobarea celorlalte mari puteri a declarat în 1877 război Imperiului Otoman pentru a veni în sprijinul creştinilor.

România s-a alăturat şi ea Rusiei şi împreună au reuşit să-i înfrângă pe turci la Plevna după care sultanul a cerut pace în ianuarie 1878. Iniţial Rusia a obţinut mari avantaje din tratatul de pace încheiat în martie 1878, dar Austro-Ungaria şi Marea Britanie nemulţumite că interesele lor fuseseră încălcate prin acest tratat au ameninţat Rusia cu război dacă nu acceptă modificarea lui. Revizuirea tratatului s-a produs în cadrul unui congres al marilor puteri în iulie 1878 când s-a hotărât ca Rusia să renunţe la unele avantaje. Tot atunci Rusia a primit sud-vestul Basarabiei de la România, căreia i se recunoştea independenţa şi obţinea Dobrogea cucerită de la turci.

Carol I a reuşit în câţiva ani să obţină recunoaşterea internaţională a independenţei, iar în martie 1881 parlamentul a proclamat România regat, Carol I fiind încoronat ca rege pe 10 mai 1881.

Până în 1914 România a înregistrat un progres spectaculos în toate domeniile: s-a dezvoltat cultura, în economie a început să apară industria şi s-au construit căi ferate. Tot în timpul domniei sale s-au format şi partidele politice, cele mai importante fiind: Partidul Naţional Liberal, fondat în 1875 şi Partidul Conservator, fondat în 1880. Printre oamenii remarcabili din această perioadă pot fi numiţi: Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion I. C. Brătianu, Lascăr Catargiu, Take Ionescu şi P. P. Carp.